Nu, nu știi cum e fără sărutul tău ce-l adânceai de drag la mine-n frunte, cum e s-aștepți iubirea, iar ea de tine să tot uite.
Nu, nu știi cum e să cazi din cerul tău în iadul meu, din ce-i ușor în tot mai greu, din visul ce nu se abține să viseze în tulburarea ce nu poate și nu vrea să înceteze.
Nu, nu știi cum e să nu-ți mai spun pe nume, cum „împreună” azi înseamnă numai urme, cum dragostea nu moare niciodată, ci se desface și se scurge-n artă.
Nu, nu știi cum e să îmi promiți că vii, că stai, că sunt de ajuns, că nu-i apus, că de fapt, că nu-i păcat, că înc-o iarnă și o vară, că nimeni la final nu o să piardă.
Nu, nu știi cum e să fii îndrăgostit de-un om ca tine. Nu știi cum e să pierzi, pentru că noi nu ne-am pierdut, ci doar ne-am rătăcit de sine.
De ce trebuie sa fie tot atât de simplu dar complicat? Am obosit. Mă simt …doar singura.
Va fi bine! Nu ești singură, nimeni nu este vreodată singur. Trebuie doar să vezi câți oameni dragi îți sunt alături și că uneori a merge mai departe e cel mai bun leac. Uite, prin ceea ce scriu încerc să îți fiu alături, deci nu ești singură. 🙂