Thursday 29 October 2020

Scriu acest articol cu o durere de stomac puternică și un tremurat de nervi, după ce de vreo două zile încoace am avut așa, o revelație inexplicabilă, de a nu mai lăsa pe nimeni să facă preș din mine pe criterii tâmpite.

M-am săturat de România în care doar dacă ai prins un loc de muncă pe vremea răposatului ești cineva. Mi-a ajuns la os să fiu luat la rost de vânzătoarea de la magazinul din colț, de paznicul plictisit de la vreo instituție de stat sau de funcționara de la poștă că, vezi Doamne, vin în ultimele 10 minute înainte de închidere la cumpărături sau că le întrerup siesta cerându-le să își ducă la îndeplinire meseria, dacă nu și pasiunea.

Am 24 de ani și ocup deja o funcție onorabilă într-o companie puternică în domeniul ei de activitate, iar asta, îți spun sincer, nu m-a făcut să fiu mai mult respectat, ci din contra, tot mai adesea contestat, mai cu seamă de oamenii cu ceva mai mulți ani în spate decât mine care se dau unși cu toate alifiile și încearcă să mă „educe” că deși am muncit pe brânci, capul plecat sabia nu-l taie.

Cred cu tărie că toți suntem egali, însă când unii se pretind mai egali decât alții fără drept nu pot să tac. Asta cu statul în banca ta ne-a adus în starea în care suntem ca popor, pentru că nu facem sesizare când cineva nu își face treaba, nu răspundem când cineva ne ia „la mișto”, nu ne ridicăm revoltați când cineva ne calcă în picioare.

Am 24 de ani și nu mi-e frică să îți spun să îți vezi de lungul nasului și să îți faci treaba fără să comentezi, fără să fentezi sistemul, fără să îmi spui că mai am de crescut și de învățat. Șmecheria nu este o meserie, ci o armă inventată pentru cei care au simțul strategiei, nu al nesimțirii.

Scriu acest mesaj după niște experiențe neplăcute îndurate ani buni în care tot felul de oameni mi s-au adresat zeflemitor pe fondul faptului că a ajuns să îi comande sau să îi învețe un puști, iar ei sunt prea dumnezei ca să mai aibă loc de sfaturi, critici, ori ajutor.

Nu există prea tânăr, prea la început de drum, prea „mai ai multe de învățat”. Există doar prea necioplit, prea comunist, prea lipsit de rațiunea că societatea se bazează pe o succesiune de generații și că cei mai mari ar trebui să îi ajute să crească pe cei mai mici, nu să le dea în cap și să îi trimită la colț.

Cultura noastră, ca multe alte culturi, mizează pe respectul celor mai în vârstă. Dar invers? Sau tinerii trebuie să stea în umbra celor plictisiți de viață, de muncă, de sistem, de tot, până ce moartea îi va despărți?

Așa cum spuneam, de la începutul săptămânii am pus piciorul în prag și am coborât milităria din pod. Am început să fac sesizări, să mă iau la harță când sunt luat de prost, să trec peste acel „nu e nicio problemă” când de fapt e o problemă.

Îți scriu de pe front (căci ăsta e un război greu de dus, la propriu) și îți spun că am câștigat primele bătălii. Am reușit să fac mici schimbări și să arăt că se poate și altfel. Eu știu că la noi îs puse că trebuie să fie numerele pentru sesizări și reclamații, dar dacă rămâi dedicat cauzei de a face lumea mai bună chiar se poate să ai surpriza să devină mai bună.

Nu îți zic să devii fără obraz, ci atât îți spun: înainte, cu tupeu!!! Există doar un singur Dumnezeu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *