Wednesday 16 October 2019

Swimathon: înoată în bazinul faptelor bune!

swimathon iasi

Bună! Numele meu este Cătălin și nu știu să înot!

Da, domnule, vin de pe malul Prutului și n-am nici cea mai mică idee despre cum anume trebuie să dai din mâini și din picioare ca să stăpânești apa. Am încercat de mai multe ori, m-am lăsat păgubaș de fiecare dată și mi-am zis că nu-i de mine.

Am să învăț eu într-o zi, așa mi-am spus mereu, dar acum vă spun sincer că deja mă simt prost că nu pot participa și cu fizicul meu de invidiat (mhm) la evenimente ce implică înotul, cum este Swimathon.

Când mi-a scris Corina de la Fundația Comunitară despre eveniment, acum vreo 2 luni în urmă, invitându-mă să fiu ambasador al proiectului, am acceptat cu toată convingerea, pentru că deși nu am participat până acum niciodată (Shame! Shame! Shame!), cred că Swimathon este unul dintre primele proiecte despre care am aflat atunci când m-am mutat în Iași.

Eu trăiesc cu speranța că toți ați auzit de Fundația Comunitară și de Swimathon, pentru că eu știu că am pe aici cititori nu deștepți, ci geniali și implicați în comunitate. În caz că n-ai habar despre ce e vorba, nu ai nicio scuză, dar de data asta te ajut, ca să știi pe viitor.

Swimathon este una dintre cele mai faine practici de foundraising din România, zic eu. Înotul este laitmotivul evenimentului, însă în spatele acestei competiții stau zeci de proiecte care caută finanțare pentru a pune pe val inițiative care au nevoie de donații pentru a prinde contur.

Ei bine, Swimathon e mai mult decât o întâlnire pentru bălăceală într-o zi la ștrand, e o acțiune al naibii de faină care se derulează în mai multe etape, competiția fiind cireașa de pe tort (nu știu metafore legate de apă, dar vi le puteți imagina aici 😊)).

În prima etapă, organizațiile non-guvernamentale sau grupurile de inițiativă vor înscrie cauzele pe care își doresc să le susții. Ulterior, tu, fiindu-ți greu să alegi (știu asta), vei decide să sprijini un proiect înotând într-o echipă timp de 50 de minute pentru el, atât cât poți de mult, efortul tău fiind cuantificat în bănuți aici, pe pământ, și în fapte bune acolo, sus, la Doamne-Doamne (it’s a win situation, baby!).

Dacă deja ți se pare cool, stai, stai, stai, că nu am terminat. Avem organizații sau grupuri care propun proiecte, avem înotători, dar restul? Restul ce facem? Facem și noi bine, devenind ambasadori sau susținând cu donații proiectele în care credem.

Și nu doar atât, ci putem merge în ziua evenimentului să facem galerie celor care dau din coate, pentru că eroii așa trebuie tratați, arătându-le recunoștință.

Prin urmare, te provoc și pe tine să faci o faptă bună și să susții cauza în care crezi cel mai mult. Sprijinul tău înseamnă enorm pentru toți cei implicați și poate ajuta pe cineva mai mult decât ai crede. Intră aici și devino erou! Eu deja îți mulțumesc!

Anul acesta, Fundația Comunitară Iași a pus la cale și o campanie prin care a încurajat înscrierea proiectelor individuale la Swimathon și au cam avut dreptate când au zis că e timpul să trecem la fapte prin materialele de promovare care au din partea mea toată admirația. Uite un exemplu:

Sâmbătă, pe 6 iulie, începând cu ora 9:00 e zi de sărbătoare la Ștrandul Municipal din Iași, pentru că atunci va avea loc întrecerea înotătorilor. Mi-am dorit prea mult în anii anteriori să fiu prezent la Swimathon, iar anul acesta am ascultat de organizatori și am pus piciorul în pragul responsabilităților și mi-am spus „Vreau să particip!”.

Lasă grijile pentru mai târziu (stai chill, de ele nu scapi, te vor aștepta cuminți) și vino și tu la ștrand weekendul acesta pentru a ține pumnii strânși celor care îi deschid în apă pentru schimbare.

Vreau să vii la Swimathon! Ne vedem acolo!

Sursă foto: Facebook Swimathon Iași

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *