Și poate nu a fost să fie

Decât o vară-mpotmolită în mândrie,

Un snop de amintiri ce încă dor,

O pasăre ce-și sparge al său zbor.

Și poate nu a fost să fie

Decât o dragoste lipsită de moșie,

Ce s-a plimbat ca un prost obicei,

Ca un ateu flămând ce schimbă dumnezei.

Și poate nu a fost să fie

Decât o surdomută melodie,

O sârbă ce zbătea a binecuvântare,

O doină ce plângea a „nu știu, dar mă doare”.

Și poate nu a fost să fie

Decât un rău ce-a dus la nebunie,

O grijă ce neobrăzată iar m-a năucit,

Un ghiont înfipt în suflet, adormit.

Și poate nu a fost să fie,

Decât o tristă, siropoasă poezie,

Pe care încă sper să o păstrezi,

Da, te-am iubit! Știu, nu mă crezi.