Saturday 31 October 2020

Nu ești tu, mi-ai spus, ai devenit un om clădit din aer rece, ce nu-mi dorește ochii, nu ascultă, ci privește înainte, fără să se-oprească să îmi fie tot departe.

Nu ești tu, mi-ai spus, te-ai împietrit pe dinăuntru fără s-am habar de ce, ai omorât și zâmbetul din tine, ai renăscut din ceartă și indiferență, m-ai lăsat pe drumuri neștiute și pierdute.

Nu ești tu, mi-ai spus, nu-ți saltă inima când mă zărești, nu-ți umblă mintea răvășită fără rost, nu te străbate vreun fior venit de nicăieri, nu se zbuciumă în tine nicio grijă pentru mine.

Nu ești tu, mi-ai spus, ai uitat de mine, de amintirile ce ne-au legat de suflet, ai pășit peste durerea mea și n-ai privit în urmă, să vezi cum mă sufocă părăsirea ta.

Nu ești tu, mi-ai spus, mă lași în urmă fără remușcări în piept, te lepezi prea ușor de dor, de lacrimi, de speranță și de noi.

Nu ești tu, mi-ai spus, nu mă mai rogi să stau, nu mă mai chemi în brațe înapoi, nu mă mai suni, nu mă mai plângi, nu mă mai vrei.

Nu ești tu, mi-ai spus, cred că acum chiar te-am pierdut și n-am știut.

Nu sunt eu, mi-am spus…

Nu sunt, am devenit încet exact ca tine… îți e mai bine?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *