Tuesday 27 October 2020

În mintea mea știrbită de timp, zăbovești! Ai început să devii un prost obicei, când, cu subtilități, iar te cobori domol în inimă și îmi cioplești noi vene, pline cu doze infinite de secrete și rămășițe de doruri.

În mintea mea te pierzi și mă străbați cu de-amănuntul, apoi îmi gâdili sufletul cu zâmbetul tău ce lecuiește. În mintea mea cheltuiești zile și înnebunești sinapse, îngenunchezi pofte, cochetezi cu buzele, cu ochii, cu mâinile care te cer, care se tem de lipsa ta.

În mintea mea împrăștii bunătate și vindeci răutăți, naști minuni și alungi blesteme. Ai intrat în mintea mea cândva, cumva și-n mintea mea e casa ta… ești viața mea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *