Cum ar fi să nu ne mai putem iubi? Să văd cum mă împinge inima spre tine, cum mi se-mbujorează sângele când te privesc cum vii împinsă de apus și să nu îți pot atinge gândurile-mprăștiate să le descâlcesc?

Cum ar fi să-mi fie dor de strălucirea ta din care nu pricep nimic, dar o ador? Cum oare te-aș mai respira fără măsură dacă parfumul tău nu m-ar atinge zi de zi? Oare umbra mea ar plânge după umbra ta, iar gândul meu ar aștepta în tihnă sărutul tău pe fruntea sa?

Cum ar fi să nu-mi mai fie frică să te pierd, știind că nu te am? S-ar mai răsuci în mine viața, te-aș aștepta, te-aș mai visa? Mi s-ar usca cuvintele, nimic din ce se știe n-aș mai vrea să știu?

Cum ar fi să fii neom, o zăpăcită și nebună stea căzătoare? Aș fugi până la începutul cerului ca să te prind în brațe, să te sărut și să te-azvârl iarăși spre Dumnezeu?

Cum ar fi ca din eu și tu să nu rămână niciun noi? Aș scutura pământul ca să te găsesc? Aș smulge-o coastă dintr-un răsărit, ca să te nasc?

Cum ar fi să nu ne mai putem iubi?!

Nu ai să afli niciodată!