Monday 30 November 2020

Cât din Rai am pierdut când te-am lăsat să pleci? Când am uitat să te iubesc, când ne-am pierdut de noi, când am murit unul în inima celuilalt?

N-am să-ți spun că încă îmi stârnești fluturi în suflet, că îmi păzești noapte de noapte visurile, că te ador în felul meu, iar felul meu de-a fi ești tu. Degeaba te alung din gânduri, din brațe, din mine. Toate dorurile te strigă pe nume, toți filosofii nu înțeleg ciudățenia ta frumoasă, tot universul te bârfește.

Lasă de la tine și vino să mă prinzi într-un alint, caută-mă de naivități, buzunărește-mă de amintiri, iartă-mă!

Iubește-mă din nou, cu patimă în zâmbet, cu jocuri de priviri, cu nepăsare și dezgust față de rău.

Iubește-mă din nou, nu în glumă, nu fără certuri și nici de pe o zi pe alta.

Iubește-mă, că n-am să te mai las să pleci!

Iubește-mă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *