Sunday 25 October 2020

Lasă-mă să-ți fur din gânduri, ca și cum ar fi ultima dată când îți mai aduci aminte de mine. Dă-mi voie să-ți sorb culoarea ochilor, căci poate de mâine îți uit privirea. Îmbrățișează-mă cu durere, pentru că nu se știe dacă sfârșitul lumii nu ne va despărți curând. Învață-mă un ultim dans, pe care să-l regret atunci când nu-l voi mai ști.

Sucește-mi mințile, apoi proorocește-mi cum să le dezleg atunci când tu nu vei mai fi. Fă-mă să zâmbesc; poate mai târziu mă vei vedea plângând. Poruncește-mi să nu cresc vreo clipă, așa încât, atunci când viața ne va despărți să am credința că totul e doar un joc.

Citește-mi o poezie pe care să ți-o spun eu mai apoi la nesfârșit, iar tu să o asculți cu sufletul la gură de parcă pământul are să mă acopere mereu la ultimul vers. Dezmiardă-mă cu atingerea ta, pe urmele căreia să merg când nu mai ești. Amintește-mi cum e să-ți fie frică de singurătate, ca să mă pot obișnui atunci când tu vei fi sub glie.

Povestește-mi despre dor și jale, de dragul zilelor în care casa noastră încă ne umbrea. Sărută-mă și lasă-mi pe buze frumusețea clipelor trăite împreună drept dar din care să mă-nfrupt când voi muri. Iubește-mă ca și când ar fi ultima oară, ca eu să-ți pot spune că dragostea noastră e sortită veșniciei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *