Saturday 31 October 2020

Ce doare mai tare? Să îngropi o poveste de iubire sau să o dezgropi din întâmplare?

blog acatrinei catalin

Ai plâns. Mult. Și atunci când n-au mai putut plânge ochii, a plâns sufletul, au plâns amintirile, a plâns până și dragostea de mila ta. Ai citit un raft de cărți despre cum să supraviețuiești, cum să accepți sfârșituri, ai ascultat zeci de melodii despre dezamăgire, ai adormit târziu în noapte și te-a durut până și somnul.

Apoi, într-o zi ai irosit tot scrumul din inima ta, ai izgonit toate gândurile negre și ai ales să retrăiești o viață fără el/ea. A fost greu, a durut fiecare pas sufletesc, ai învățat iarăși să mergi de capul tău, ai devenit din jumătate un întreg, ai semănat iarăși raze de soare pe strada ta și te-ai mințit că o să fie bine.

Mucegăise în tine dorul, nu îți mai părea rău, iar toți erau mândri de tine, cum ai pus tu mâna pe lopata minții și ai îngropat toată iubirea ce te-a ars. Restul zilelor ce vor urma te așteptau să vii, iar tu ai închis cufărul cu puls și ai început să contezi în ochii tăi ce se vindecau de lacrimi.

Credeai că ai măcelărit tot ce mai rămăsese, până când distanța dintre voi se rupe și întâmplător vă întâlniți, respirațiile vi se taie brusc, privirile nu vor să se cunoască, iar furtuna din tine răsună și îți dă târcoale pe sub toată pielea. Revarși un zâmbet vai de el, apoi simți cum toată suferința năpădește lumea, te sufocă, te blesteamă.

Inima îți obosește, simți cum cazi, cum mori, cum nu mai poți fi tu. Ți-e rușine că nu i-ai uitat până la capăt mirosul, umbra, vocea… că n-ai uitat cum te-ai îndrăgostit. Ce doare mai tare? Să îngropi o poveste de iubire sau să o dezgropi din întâmplare?

2 comments

  1. Atat de frumos ai compus. Felicitari om minunat ce esti si multumim ca ne scrii mereu intr-un mod deosebit! Felicitari!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *