Thursday 22 October 2020

Într-o zi m-am apucat să scriu povestea noastră. E o poveste diferită, pentru că diferită îmi ești tu, la fel de greu de scris pe cât ești tu de lesne de iubit, o poveste ticluită fără regrete, fără certuri, ci doar din amintiri dulci-amărui, din amintiri cu tine, care-mi ispitesc lacrimile și îmi zăpăcesc sufletul.

Ți-am scris o fabulă despre noi, în care tu ești lumea, tu ești cerul, tu ești soarele, tu ești totul, deci e o poveste despre tine, iar tu ești născocirea mea, personajul meu anapoda de înțeles.

Am legat între ele zilele în care mi-ai zâmbit și a ieșit un basm care fără tine nu e basm, ci e nimic, iar nimicul e fără laudă. Din cuvinte care ucid dorul leg fraze dinaintea cărora privești cu ochii pătimași ce picură doldora de fericire pe obraji. Am înșirat pe hârtie gândurile care se zbat în mine și în toate stătea pitit chipul tău strecurat agale, prelung, într-un strop de cerneală.

Te-am schițat așa cum te am în povestea care-mi ești și ți-am simțit parfumul legănându-se vulgar în pieptul meu și-am continuat să scriu o poveste despre noi fără sfârșit, căci istoria iubirii noastre nu se sfârșește nicioda…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *