Tuesday 27 October 2020

„În lumina lunii” am adormit

blog acatrinei catalin

Recunosc, nu prea mai am încredere de vreo 2-3 ani în gusturile celor peste 6.000 de jurați ai Academiei de Film, dar totuși am sperat că mă vor „obliga” să mă uit la un film bun anul acesta, ceea ce nu s-a întâmplat și vă spun imediat de ce.

Moonlight, în traducere „În lumina lunii”, este filmul care a adunat 3 premii Oscar în februarie 2017, printre care se numără și statueta dedicată celui mai bun film.

Până să ajungă în atenția celui mai renumit festival de film, Moonlight și-a umplut vitrina cu toate trofeele necesare și aici mă refer la încă 180 de premii rezultate din 245 de nominalizări. Întrebarea mea e: pentru ce?

Chiron, personajul principal al filmului, prezentat în trei etape de vârstă diferite (așa cum sunt ilustrate și pe afiș) e un personaj tras de păr, deoarece în el realizatorii scenariului au înghesuit toate „relele” lumii. În primul rând, este om de culoare, ceea ce nu mai e de mult timp ceva ieșit din comun nici măcar în Europa, așa că să-i anunțe cineva pe regizori că lumea a evoluat.

Apoi, acesta e bătut și marginalizat la școală, acasă îl așteaptă o mamă dependentă de droguri care se prostituează pentru bani, dar totuși este îngrijit de un dealer care îi vinde lui mă-sa droguri, însă și dealerul moare la un moment dat, fără să ni se spună de ce sau cum.

Pe lângă toate acestea, Chiron mai e și homosexual, iar începând din adolescență devine și bătăuș, este trimis la o școală de corecție din Atlanta și într-un final ajunge la rândul său vânzător de droguri. Filmul se încheie cu el la vârsta maturității, întorcându-se „acasă”, unde se reîntâlnește cu prietenul său, Kevin, alături de care experimentase pentru prima dată plăcerile sexuale și care se dovedește a fi (oarecum) bisexual, deoarece acum, după mai bine de 10 de ani de la plecarea lui Chiron, are un copil și un restaurant unde lucrează după ce a fost eliberat condiționat din închisoare.

Totul decurge îngrozitor de încet, încât te plictisești să vezi aceleași scene de violență amestecate cu altele care zugrăvesc oameni drogați. Spațiul lăsat între replici și chiar între cuvinte pare infinit, de parcă actorii ar flirta non-stop, nu ar purta un simplu dialog. Te uiți sperând că dintr-un moment în altul se va întâmpla ceva extraordinar, dar – surpriză! – nu te va impresiona nimic, nici măcar sfârșitul.

Cât privește numele filmului, Moonlight, acesta e rezultatul unei replici cu rol de povață pe care i-o adresează lui Chiron dealerul de droguri care îl ia în grijă, Juan: La lumina Lunii, negrii arată albaștri! 

În opinia mea, Moonlight este un film dezamăgitor, care se folosește de toate stereotipurile posibile pentru a fi decorat cu cât mai multe onoruri posibile. Încă nu am văzut La La Land, dar deja cred că e mai reușit, pentru că până și Fifty Shades Darker mi s-a părut mai antrenant decât În lumina lunii. O dramă adevărată este Pianistul, una ridicolă e Moonlight!

Nu-mi place și nu-l recomand nici măcar celor care n-au ce face cu două ore. Nu-l recomand nimănui!

Sursă fotografii: www.imdb.com

1 comment

  1. Hmm , intentionam sa ma uit. Afisul mi-a captat atentia, dar nu am citit nimic despre film… pana la articolul tau.
    Oricum, mi-a placut reviewul asta asa critic si simpatic scris. 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *