Thursday 22 October 2020

Moldova pe care n-am să o pot uita (Ziua 3)

blog acatrinei catalin

N-am apucat să-mi iau rămas bun de la Moldova și chiar îmi pare rău! Circulă o legendă cum că astea două țări nu sunt despărțite, ci că una este o prelungire a celeilalte și invers, însă n-ai putea spune asta când ajungi în vamă.

Ieri dimineață moralul nostru era la pământ, știind că aveam să plecăm acasă mai târziu. Împreună cu Raluca, Ionuț, doamnele profesoare, doamna Lucia și doamna Maria și cu elevii dumnealor, am pornit înspre mănăstirea Rudi, o așezare de maici retrasă undeva pe malul Nistrului și ferită de ochii lumii cu ajutorul unei pădurici cu drumuri abrupte.

Înainte de a poposi la Rudi, ne-am oprit câteva momente la Arcul Geodezic Struve, singurul monument UNESCO din Republica Moldova. Arcul a fost creat cu scopul de a determina parametrii Pământului, a formii și a mărimii acesteia, cu ajutorul lui ajungându-se la mari reușite în domeniile astronomiei, geodeziei şi geografiei mondiale. Șmecher, nu?! 😉

15209123_1290210711021802_1566921798_n

Când am ajuns la mănăstire slujba era deja pe sfârșite, dar tot am apucat să prindem un strop de rugăciune. La început eram un pic buimac, deoarece la Rudi tipicul e tipic, iar pravila rămasă din trecut e sfântă, așa că nu aveam habar ce e bine să fac și ce nu, dar m-am luat încet, încet după oamenii adunați.

Proptită aproape de stânci, Rudi poate fi înțeleasă ca fiind o mănăstire ce s-a împotrivit mereu istoriei și deși a fost în trecut îngenuncheată, iată că astăzi încearcă să se ridice mai falnică ca altădată. Aici munca e un soi de virtute, așa că se lucrează tot timpul pentru Dumnezeu, pentru oameni și mai apoi pentru un trai liniștit.

15239331_1290210627688477_1687688962_n

15218512_1290209504355256_496857721_n

 

15208041_1290210267688513_97974212_n

15226631_1290210207688519_853959597_n

15282086_1290209894355217_514448799_n

Tot la Rudi am luat prânzul, care a fost foarte gustos, mai ales că l-am servit împreună.

15239263_1290209354355271_249668544_n

Mi-a plăcut în mod special compotul de zmeură. Eu nu sunt un fan al compoturilor, dar acesta avea un gust deosebit, ca un fresh de vară și o culoare…

15240237_1290209441021929_1905648847_n

Din păcate, la poarta mănăstirii ne-am luat rămas bun și de la copii, pe care i-am rugat să ne mai caute, să aibă grijă ce alegeri fac în viitorul apropiat și nu în cele din urmă i-am invitat să vină sau să revină la Iași, unde îi așteptăm cu brațele deschise.

Întorși în Soroca, cu ajutorul doamnei Maria am reușit să ajungem să-l cunoaștem pe Părintele Sorin Huluță, preot venit din România și stabilit aici, la o margine a Republicii, care slujește într-o biserică maramureșană micuță și primitoare mai ales datorită căldurii sufletești a părintelui. Nu am putut sta prea mult în preajma cucerniciei sale, însă i-am promis că vom reveni și altădată și vom poposi neapărat și în tinda bisericii românești din Soroca.

15218519_1290209314355275_1808087401_n

Orele trecuseră repede, iar noi nu ne lăsam duși acasă, de aceea am ținut morțiș să petrecem după-amiaza alături de gazdele noastre, ce au fost desăvârșite. Ca să vă reamintesc, doamna Maria Pîrlițan-Teleatnic este profesor de limba și literatura română la Liceul Teoretic „Constantin Stere” din Soroca, iar doamna Lucia Bunescu predă aceeași disciplină la Liceul Teoretic „Petru Rareș”, tot din Soroca. Pe cele două nu le leagă doar o prietenie ce merită dată drept exemplu, ci și dragostea față de elevi, pe care îi îndrumă pas cu pas și îi pregătește pentru viitor așa cum puțini dascăli o fac în lume. Oameni ca dumnealor întâlnești doar dacă îți pune Dumnezeu mâna în cap, așa că e clar că Dumnezeu și-a pus amândouă mâinile peste creștetul meu de mi le-a scos pe ambele în cale.

Înainte de plecare, ca tot românul, ne-am oprit de-am încărcat portbagajul cu bunătăți. Pe mine m-au interesat dulciurile, care mi se par prea bune ca să fie adevărate. Recunosc, azi am mâncat de-a ciocolate până m-a luat amețeala, așa că am început să împart prietenilor, ca să nu mai țin prea multe în vistieria proprie. Recomand cu drag bomboanele Meteorit și pe cele cu lapte de pasăre.

15271203_1146088672093522_1731363684_o

Cu scâncet în suflet am pornit odată cu lăsatul serii spre vama din Sculeni. O ploaie strașnică, de toamnă, ne-a urmărit tot drumul până-n vamă, unde s-a potolit deodată. Aici ne-am așezat la coada de mașini, care părea a fi destul de lungă, însă Ionuț m-a mințit puțin că vom trece repede, asta ca să nu îmi pierd răbdarea. Cum spuneam, la vamă s-a terminat toată povestea frumoasă și aici mă refer la vama românească. Deși le-am zis că ne întorceam de la un proiect și aveam cum să dovedim asta, bagajul meu tot a fost desfăcut, iar mașina întoarsă aproape pe dos. Am trecut într-un final de toate controalele și am ajuns acasă după miezul nopții. Am desfăcut bagajele, m-am uitat peste pozele făcute zilele acestea, am oftat și m-am pus la somn.

Le mulțumesc din toată inima doamnelor Maria Pîrlițan-Teleatnic și Lucia Bunescu, fără de care toate aceste întâmplări nu ar fi fost trăite și nici scrise. Îi mulțumesc lui Alexandru Ionuț Onofrei pentru că mi-a suportat toate mofturile, m-a plimbat și m-a pozat atât de frumos (după cum se vede) și Ralucăi Daria Diaconiuc pentru grija pe care a avut-o față de mine și profesionalismul de care nu se dezvață niciodată!

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *