Sunday 25 October 2020

Am avut o săptămână nebună. Am stat numai în fața laptopului, zi de zi, și am scris la nesfârșit proiecte care păreau că nu se mai sfârșesc vreodată. Am sperat să se facă vineri, pentru că știam că trebuie să vin în Republica Moldova și simțeam  din toată ființa mea că merit, chiar merit această pauză de odihnă.

Ieri, încă de dimineață, eu, Raluca și Ionuț ne-am îmbarcat în mașină, am trecut vama mai repede decât speram, apoi am pornit pe drumurile patriei vecine. Ce-i drept, nu am să mint, când vezi unele drumuri din Moldova parcă începi să te gândești că șoselele românești, fie ele oricât de proaste, îs un fel de autostrăzi europene. Totuși, dacă ai un stomac rezistent nu mai bagi de seamă la un moment dat străzile moldovenești și te declari mulțumit de toate.

Trebuia să ajungem la Soroca, undeva pe malul Nistrului, deci urma să străbatem o bună parte din țară, așa că m-am pus la un pui de somn, iar prietenii mei nu au ratat momentul și m-au pozat pe ascuns. Pun poza mai jos, pentru că sunt mândru că am închis ochii chiar și câteva minute, căci în ultima perioadă chiar mi s-a făcut dor de somn.

15184112_1286880878021452_704232513_o

După ce ne-am rătăcit puțin și ne-am mai minunat ici-colo de câte ceva, am ajuns după vreo trei ore la Soroca, unde ne-am cazat la hotel. Aici ne-am întâlnit cu doamna Maria, un profesor de limba română de aur. Aceasta ne-a condus la Liceul „Constantin Stere”, unde dumneaei profesează, un adevărat imperiu dacă stau și mă gândesc cât de îngrămădite sunt școlile românești. La „Stere” am luat masa și ne-am întâlnit cu domnul director, iar mai apoi ne-am retras la catedra de limba și literatura, unde Raluca – o super-prietenă de suflet – le-a vorbit cu patos elevilor despre importanța comunicării verbale și nonverbale.

15179215_1242020399206753_7069625126033740198_n

15233547_1286880814688125_726412903_o

După întâlnirea cu tinerii, am făcut un tur al Liceului și ne-am îndreptat spre un liceu apropiat, mai exact „Petru Rareș”, un liceu care ocupă 3 hectare și unde este profesor de română doamna Lucia, cealaltă ființă minunată de care mă simt apropiat aici, în Moldova, și care, împreună cu doamna Maria, face lucruri pe care alți zeci de profesori nu le-ar putea nici măcar gândi. Ca să vă convingeți, vă vine să credeți că în acest liceu se află un muzeu? Da, un muzeu micuț, aranjat cu gust, în care sunt expuse peste tot obiecte vechi, culese de pe la bătrâni și așezate aici, în bună rânduială.

15182391_1286880724688134_658415591_o

15216087_1286880734688133_2092420692_o

De la „Petru Rareș” am mers spre Cetatea Soroca. Degeaba vii până în partea aceasta a Moldovei dacă nu te oprești măcar pentru un sfert de ceas la Cetate, unde te întâmpină încă din prag cel mai bun și mai energic ghid pe care l-am întâlnit vreodată, domnul Nicolae Bulat. Merită să-l cunoașteți, mai ales dacă vă place un stand-up de calitate despre trecutul neamului!

15182520_1286865061356367_909187312_o

Am urcat pe treptele abrupte până în vârful Cetății de unde se vedea într-o parte întregul oraș cum șade la poalele somității din piatră de Cosăuți, iar în cealaltă parte se zbătea Nistrul pe care pluteau rațe sălbatice ce priveau indiferente spre maluri (da, aici încă mai sunt rațe sălbatice și nu sunt vânate, ca la noi, ci admirate).

15182543_1286864804689726_2054751792_o

De la Lumânarea Recunoștinței, o superbă construcție înăuntrul căreia stă ascuns un mic altar, am aruncat o privire iarăși peste Nistru. Doamne, ce apă binecuvântată cu frumos, dar blestemată să despartă alte două țări. Urăsc despărțirile astea între state, între lumi, între oameni.

15216257_1286864324689774_956110045_o-1

15224616_1286864521356421_787311963_o

Ne-am întors spre seară la hotel, unde am cerut mai întâi un ceai și apoi cina (ieri am mâncat numai supe.. dar numai supe bune), după care ne-am adunat toți, ciorchine, în jurul unei mese, de la elevi, la doamnele profesor și invitați (adică noi) și am povestit mai întâi despre cum am evoluat eu, despre facultăți, despre ce scriu, cum scriu, când scriu, despre tracul în public și multe altele.

15182344_1143210002381389_514250090_o

La finalul serii mi-am dat seama că, într-adevăr, în Republica Moldova se face școală, chiar pot spune că mai bine decât la noi. De ce? Pentru că aici cartea chiar contează, iar profesorul nu e doar un om ce turuie o oră în fața clasei, ci un prieten pe care-l cauți, pe care îl asculți de plăcere și în care crezi. Totodată, sălile de curs pe care le-am vizitat nu erau austere, cum sunt cele românești, ci aveau rafturi doldora de cărți și pereți cu tablouri pictate pe care erau zugrăvite mari personalități, cum ar fi Grigore Vieru, Mihai Eminescu, Ion Creangă etc.

15215777_1286880784688128_1339333042_o

Am venit din România răcit bocnă, iar doamnele profesor au foarte mare grijă de mine, ca și cum aș fi de-al casei, așa încât până acum am primit cele mai bune tratamente tradiționale. Astăzi deja mă simt mai bine și îmi dau seama că într-adevăr îmi pare rău că nu pot lucra la parametri normali încât să mă bucur cu tot sufletul de tot ce e aici.

Țara asta are niște frumuseți pe care s-a așezat prea aspru vălul istoriei și este trist că minuni ale lumii stau sub umbră. Oameni faini, locuri faine, cazare faină, mâncare faină, totul fain. Mă întreb: unde e Moldova aceea pe care nimeni nu o crede interesantă, nimeni nu o vizitează pentru că e prea sobră?

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *