Thursday 22 October 2020

Cine oare m-a pus să citesc Elif Shafak?

blog acatrinei catalin

Aveam o proastă impresie că știu câte ceva despre cum se scriu cărțile, asta până când mi-a picat în mână Onoare, de Elif Shafak. Am șovăit puțin înainte să o iau acasă, căci era mai mult un premiu de consolare pentru că nu găsisem Bastarda Istanbulului, scrisă tot de Shafak, o bastardă ce făcuse deja istorie în literatură și devenise celebră în scurt timp.

Când am început să citesc Onoare, am deschis la primul capitol cu gândul că sigur n-o să-mi placă, nu are cum să fie reușită, nici nu auzisem în viața mea de roman. De altfel, așa cum ne-am obișnuit, autorii de astăzi au o carte cu care rup gura târgului și care îi aduce pe primele rafturi din librării, iar celelalte volume ale lor vor fi mereu însoțite de subtitlul Autoarea bestsellerului…, un subtitlu bine aurit și „foarte micuț”, așa, cam cât o treime din copertă. Apropo, aceste trucuri ale editurilor nu mă fac să-mi doresc cu ardoare cartea, ci din contră, mă obligă să cred că e mai slabă decât bestsellerul, așa că mai bine cumpăr ceea ce e de mai bună calitate, logic, nu?!

Revenind la Onoare, îmi dau seama că nu am citit de multă vreme o carte cu o intrigă așa de bine închegată, care totuși să se păstreze la fel de puternică și controversată de-a lungul a peste 380 de pagini. Un roman care începe cu o crimă în familie deja e un roman reușit, zic eu.

De asemenea, mereu m-au surprins operele care vorbesc despre mamă, despre copii, însă acest tragic volum vorbește parcă despre mamele dintr-o altă lume, un univers prins între tradiție și inovație, între vechiul ce nu se lasă și noul care apasă.

Scriitoarea Elif Shafak
Scriitoarea Elif Shafak în prezent are 45 de ani

O dramă tipic turcească, cu iz londonez, o carte în stilul telenovelelor de pe malul Bosforului, unde totul se schimbă subit de la o pagină la alta. Elif se distrează cu personajele în această capodoperă, schimbă naratorii, se joacă cu mințile cititorilor, ca la final să descâlcească ițele încurcate și să reducă întreaga istorisire la un singur narator, la un singur fir epic, la o singură durere fără margini.

Shafak nu e miloasă cu niciun personaj, nici măcar cu cele două gemene protagoniste, Pembe și Jamila, pe care le desparte și le așază la poluri străine: Apus și Răsărit. Deseori, autoarea chiar întinde coarda și uită de limitele culturii turce, încât sapă și lucrează doar la granițe periculoase pentru Orient, cum ar fi tradiția, religia, dragostea etc.

Cine poate spune cum de-a încăput atâta iscusință în condeiul unui singur scriitor, așa de multă limpezime în gândire, încât să poți jongla cu planurile, cu personajele, cu scenele, cu lumea toată?

Am citit la sfârșitul cărții că Shafak este considerată un rival promițător al marelui scriitor Orhan Pamuk, așa că m-am apucat să citesc și scrierile laureatului cu Nobel pentru Literatură, Pamuk, însă nu m-a dat pe spate nicio frază, poate pentru că deja citisem vreo două cărți de Elif Shafak și mi se păreau de zeci de ori mai reușite născocirile ei.

Oare cine m-a pus să citesc Elif Shafak, încât acum să mă întreb serios dacă am într-adevăr talent, imaginație, fervoare?

În final, țin să menționez că nu voi face niciodată rezumatul unei cărți pe care o recomand, ci doar o voi prezenta și voi spune ce mi-a plăcut. Nu vreau să nu o mai lecturați, pentru că am distrus eu tot farmecul și v-am povestit-o, ci din contra, să vă conving să mergeți în librării și-n biblioteci. Iată mai jos ediția pe care am avut-o eu, cred că singura de altfel de la noi din țară, o traducere chiar foarte reușită:

Elif Shafak - Onoare, Editura Polirom, 2013
Elif Shafak – Onoare, Editura Polirom, 2013

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *