Monday 30 November 2020

Încă nu știu ce înseamnă blogul ăsta pentru mine. Probabil un vis pe care îl vedeam departe, un vis ce îmi doream să fie într-o zi parte din viața mea, dar în care nu credeam. Un vis cum e viața, răsăritul, ploaia… un vis al meu.

Scrisul, pentru mine, rămâne bucurie curată și poate blogul e văzut de unii drept modul cel mai fălos de a spune oamenilor că încerci să îi iubești cum te pricepi, dar altfel nu știu cum să ajung până la tine.

Mi se-ntâmplă în viață atâtea amănunte importante, care mă răsucesc și se țin de mine și trebuie, trebuie neapărat să ți le spun. Nu o să te trezesc întotdeauna dimineața cu romanțe, nici nu o să te culc cu basme reușite. Nu, am să las ca tot ceea ce mă amețește să se așeze aci’, pe blog, să-ți mărturisesc toate amintirile sucite și nervoase care mă bântuie și mă fac greoi.

Simt nevoia să mai plec din viața mea, să nu o bag în seamă și să vin în fața ta așa cum sunt, să mai vorbim, să mă conving că exist și să știi și tu că vreau să am grijă de tine. Măcar așa, din când în când, să fim de-a dreptul fericiți.

Tot ce-am strâns în cămara sufletului meu voi înșira aici și știu că vor fi mulți cei care nu mă vor înghiți și poate chiar mă vor urî. Pentru aceștia am găsit mesajul potrivit:

15039640_10154812880270513_8008757059651036197_o

1 comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *